doar maine - despre proiect

DOAR MÂINE
un proiect video de Nita Mocanu si Marius Stoica

Visele, dorinţele şi proiecţiile noastre nu sunt doar trăiri subiective, ele participă şi construiesc lumea în care existăm. Alături de noi, în spaţiul în care trăim, locuiesc mai mult sau mai puţin vizibil toate aceste energii spirituale. De obicei suntem conştienţi şi receptivi la încărcătura emoţională a unui loc sau a prezenţei extraordinare a unui om carismatic.
Însă de câte ori visarea cu ochii deschişi este surprinsă de conştiinţa noastră, ba chiar mai mult, de câte ori suntem conştienţi de faptul că o anumită proiecţie mentală ne defineşte o decizie sau alta. Lumea în care trăim este o lume a "bunului simţ" sau mai abstract spus este o lume a raţionalităţii: omul este în primul rând determinat de raţiune, intenţionalitate şi măsură. Orice vis, dorinţă sau proiecţie mentală este mai întâi raţionalizată, iar apoi transformată într-o intenţie pe baza căreia se poate lua o decizie. (Visarea este omisă prin abstractizare şi cuantificare.) Ştiinţa spune ca aşa funcţionează mintea umană, însă nimeni nu ştie (dacă e să urmăm mot-a-mot firul raţiunii) cât de universală sau relativă este această concluzie, aşa cum nici despre ştiinţa însăşi şi civilizaţia în care trăim nu poate şti. Poate că visele, proiecţiile şi dorinţele noastre cele mai neobişnuite sunt la fel de valabile şi la fel de importante precum raţiunea.[1] Tocmai de aceea spiritualitatea în sens larg va rămâne marca oricărei civilizaţii a oricărui timp.
Personal, fiecare dintre noi îşi trăieşte propriile vise şi dorinţe. Însă lumea în care suntem este cea care ne rezervă cadrele, exemplele şi momentele acestei trăiri. În România de astăzi este din ce în ce mai dificil să ştii dacă visele şi dorinţele personale le trăieşti pentru că îţi sunt proprii sau pentru că aşa te defineşte societatea. Înainte de 1989, fiecare dintre noi era oarecum sigur de visele şi dorinţele sale - era normal să visezi mult şi introspectiv, asta pentru că regimul autoritar în care trăiam nu dădea şansa niciunei împliniri practice. Imediat după ‘89, multe dintre acele vise au devenit realitate şi nu mă refer aici la libertate şi dreptate, ci la acele mici proiecţii mentale şi reverii care au creat infrastructura şi etosul în care trăim: de la micile buticuri ABC în care se transfigurau tot felul de elemente mai mult sau mai putin comerciale (de exemplu, numele sau construcţia ca atare) pînă la transpunerea anumitor vise în diverse cărţulii şi revistuţe de yoga, science-fiction sau paranormal.
Astăzi, în 2006, toate acestea par naive şi depăşite. Majoritatea oamenilor sunt cotropiţi de proiecţiile mentale ale culturii politice şi economice dominante, în care totul, inclusiv sau poate chiar în special visatul cu ochii deschişi este stimulat dar condiţionat de acestă lume care tinde sa devină sufocantă şi chiar tiranică însă la modul revers perioadei de dinainte de 89: nu privarea de bunuri materiale şi informaţie te inrobeşte, ci condiţionarea la consumism.
Totuşi, în mijlocul acestei lumii precare, noi continuăm să visăm cu ochii deschişi şi continuăm să reflectăm, mai mult sau mai puţin condiţionat, proiecţiile noastre mentale în mediul care ne înconjoară. In viaţa personală, în relaţia cu cei apropiaţi nouă şi în spaţiul cotidian se ascunde o bogăţie infinită dar simplă şi de aceea invizibilă, a viselor şi speranţelor noastre.
"Doar mâine" este o călătorie in lumea reveriilor locale. Interacţiunea în cadrul acestei călătorii este liberă şi nemediată, camera de filmat şi noi fiind martori simpli ai răstimpului petrecut alături de conlocutorii noştri. Vizita prin atelierele de exersare a unui viitor posibil, în care sunt aduse poveşti personale, experienţe diverse, se constituie ca parte fluidă a propriei noastre reverii legate de acest proiect.
[1] Acest lucru este analog cu cee ce Stoicii spuneau, la nivel filosofic, că atunci când spui car un car iţi trece prin gură.